Arhiva

Archive for the ‘Existăm, deci merităm’ Category

Decît două

Într-un exces de spasmofilie orală, medusa a comis-o ca întotdeauna, cum ne place nouă de ea:

Doar două femei în Guvern după remaniere[…]

Prin înlocuirea lui Radu Berceanu cu Anca Boagiu la Ministerul Transporturilor, Guvernul a făcut, probabil fără să vrea, un pas mic, minuscul, înspre o mai bună reprezentare a femeilor în puterea Executivă. Acum avem 2 femei cu funcţia de ministru, Boagiu şi Udrea.

Suntem departe de paritatea femei-bărbaţi de care se bucură multe guverne din Uniunea Europeană, femeile nereprezentând nici măcar acel 30% din totalul miniştrilor, adică pragul procentual considerat adesea critic pentru o reală reprezentare a femeilor la nivelul puterii politice. Dar pentru ca acest procent să fi fost atins era nevoie mai întâi de asumarea reală a unui astfel de obiectiv măreţ în interiorul PD-L, lucru care nu s-a întâmplat.

Cu un discurs scos din manualele editate sub ochiul atent, dar blajin al mărețului Lenin, VI, Medusa se obosește să caute paritatea. Desigur, simplul fapt că ai cromozomi de același tip te recomandă pe poziție de conducere. Eu spun să o punem pe Medusa ministru de finanțe, că doar e femeie, se descurcă. Mai bine prim-ministru, că a sesizat bine: nu tre’ să faci cine știe ce: dai niște interviuri. Suntem siguri că are în dulap un taior special păstrat pentru treaba asta.

Gata, v-am pupat pe portofel. Merg să stau la coadă la pensii.

[later edit, elementantisocial]

În ignoranța lui, Nea Căpșună a scăpat din vedere osanalele la adresa lui nea Botiș din articolul Medusei. Desigur, îi iertăm această scăpare; și noi am adormit citind articolul. În plus, un pic de reeducare nu-i strică lui Nea Căpșună. Tovarășe, la lopată! Mai sunt canale de săpat!

Anunțuri

Existăm, deci merităm

Cam asta ne zice tanti Andreea Vass, la care am ajuns prin ceea ce a devenit lectură obligatorie la Elementul Antisocial, Blogul Medusei. Cu toată ecologia asta, era să treacă neauzită gălușca asta. Dar noi nu, vrem să promovăm mesajul cît mai consistent.

Ea, sigur, ne dă o listă de zece argumente, lucruri pe care trebuie să luăm în considerare serios dacă ne dorim o democrație solidă și cu față umană. :D. Să le analizăm:

  1. Femeile reprezintă 52% din populația României. Problema: „noi nu folosim jumatate din resursele umane de care dispunem in decizia publica, cu toate ca femeile sunt mai bine pregătite pentru majoritatea domeniilor de competenţă necesare politicii.”. Sunt mai bine pregătite? Bine, dar atunci de ce nu o dovedesc în cîmpul ‘muncii’? de ce nu sunt mai active în politică? Ah, e ca în viață – eu sunt cel mai pregătit pe macroeconomie (pe cuvîntul meu, mă jur). Aștept să-mi propuneți șefia BNR. Mulțumesc. (accept și șefia unei multinaționale, eventual CEO la Apple, pentru că Steve Jobs mi se pare cam SLAB pregătit).
  2. Problema: „Femeile au fost şi sunt sistematic nedredreptăţite ca acces la decizie şi la resurse publice pentru că sunt femei, nu pentru că nu au competenţele necesare„. E ușor de vorbit. Așteptăm cu nerăbdare exemplele clare în care s-a făcut astfel de discriminare. Sunt sigur că la bibliotecă femeilor le e interzis să intre (dacă nu cumva se tund băiețește și își taie amazonian sînii) dar vreau și dovada!
  3. Problema: În orice categorie favorizată sau defavorizată femeile ocupă un loc secund, poziţii subordinate şi sunt supuse discriminării de gen (directe sau indirecte). Sunt contribuabile, dar nu beneficiază nici de stabilirea cuantumului taxelor şi impozitelor, nici de direcţionarea banilor publici. Adică? Să înțeleg că femeile nu plătesc taxe, nici impozite? Nu pot direcționa banii publici, deci nu pot săvîrși acte de corupție, sau care e problema? Văzută într-un cîmp mai larg, problema e cu adevărat adîncă. Se știe că banii scad din valoare cînd sunt manipulați de o femeie – de exemplu o cola la colț costă 3 lei cînd o iau eu, dar costă 600 de lei cînd o ia prietena mea, (și nu e doar o cola, ci și o pereche de pantofi, două bluze, și trei perechi de geanși din colecția „Cistită cronică”).
  4. Problema: „Salariile medii ale femeilor sunt mai mici cu circa 7% decat cele ale barbatilor pentru aceleiasi pozitii si nivel al competentelor„. Cine e autoritatea în măsurarea competențelor? Nu cumva tocmai piața muncii, care e LIBERĂ? Nu cumva femeile sunt cu circa 7% mai puțin valoroase ca angajați, pentru că au salarii cu 7% mai mici? Cine face discriminarea? De bună seamă, statul român, unde sexul, în funcție de lungime și miros este contabilizat în formula de calcul a salariului bugetarului? Ah, nu, atunci sectorul privat, unde PIAȚA ESTE LIBERĂ, adică exact așa cum nu ne place, huo bă golanilor proști care ați murit pentru libertate la revoluție sau în mineriade.
  5. Problema: „Din cauză că bărbaţii deţin puterea şi resursele şi că femeile nu îşi cunosc nici trecutul politic ca femei şi nu au nici pregătirea ideologică să îşi impună interesele, ele tind să fie obediente faţă de şefi, să nu se solidarizeze cu femei şi să nu le reprezinte interesele specifice„. De bună seamă, Andreea Vass nu dorește să sugereze că femeile ar trebui să pună loialitatea față de ierarhia din firma în care lucrează deasupra solidarității de sex… Ea dorește să sugereze… ăăăăă, nu știm clar… ce porcărie, nu avem nici o scuză pentru stupizenia asta. Cu alte cuvinte, Andreea Vass sugerează că femeile nu trebuie să se obosească cu relațiile normale de muncă, faptul că sunt femei e mai puternic decît faptul că au responsabilități. Cum e cu #4 în cazul ăsta?
  6. Problema: „Privatizarea în România s-a făcut în favoarea bărbaţilor. Accesul femeilor la capital este dramatic redus.„. Sunt sigur că o cerință sine qua non pentru privatizările frauduloase și cele legale a fost purtarea de penis. In extenso, privatizările au fost făcute contra femeilor – iar cei care au privatizat și-au frecat mîna fericiți: „da, le-am trimis la locul lor, la cratiță. Gheorghe Masculule, mai vrei un combinat siderurgic? Că proastele alea nu merită”.
  7. Problema: „Sindicatele cu putere de presiune şi lobby au conduceri masculinizate şi percep mai greu interesele specifice femeilor. Sindicatele din domeniile private feminizate sunt quasi-inexistente„. Nu sunt parte dintr-un sindicat, și nu pricep ce e aia sindicat ‘feminizat’? Unul care lucrează mai mult pentru angajați decît celelalte? Cum califică purtarea de anumit sex persoana într-o poziție într-un sindicat? Și mai ales: ce le împiedică pe femei să facă formele lor de luptă sindicală? Suntem într-o țară liberă, nu? Oh, wait, ele nu fac pentru că ar fi irelevant și insignifiant? N-aș fi crezut niciodată că femeile pot gîndi atît de rău despre ele însele 😀
  8. Problema: „Interesele lor sunt slab şi indirect reprezentate la nivel local şi naţional„. Așa… cu ce sunt diferite de interesele bărbaților? Parcă nu erau, că vor egalitate. Ah, femeile chiar sunt cazuri speciale? (iar bărbații nu?) Vai vai vai.
  9. Problema: „O bună parte a mass-media tratează femeile în mod nedemn, încurajând percepţia că ele sunt interesante ca simple mărfuri sexuale. Misoginismul din politică şi presă sunt foarte rar sau deloc sancţionate, inclusiv moral„. No comment. Dar vezi soluția propusă de Andreea Vass.
  10. Problema: „In Raportul global al discriminarii de gen publicat de catre World Economic Forum, Romania ocupa locul 126 din punctul de vedere al reprezentativitatii femeilor in politica din 134 de tari analizate„. Deranjează pe tanti Vass poziția asta? Cumva, simte că femeile românce nu au făcut suficient să se scoată din anonimat, și nu au muncit suficient cît să își merite poziția și reprezentativitatea?

Soluția vine, inevitabil. Cît mai multe femei ministru. De ce? Din cauza celor zece motive, la care mai adăugăm unul: „Sunt femei!”. Sau pentru că (11) Au organe de reproducere feminine, sîni și, de obicei, păr lung?

Ce nu am văzut la Andreea Vass: Lista cu cele 10 (sau 100) de propuneri de femei care să merite o poziție în guvern. Și cu motive de ce își merită locul. Motivul 11, știți, nu e suficient.

PS: Și pentru că simt că am fost prea civilizat în argumentație, ca element antisocial simt nevoia să mă exprim ca atare: Andreea Vass, aș vrea să văd femei cu argumente inteligente, nu idioate.

PPS: În alte știri, o altă idioată: Nancy Pelosi ne spune că femeile sunt cele mai afectate de încălzirea globală cauzată de om (inexistentă, btw). Iată cum justifică ea:

“Women have the most to gain and the most to lose in the climate crisis,” she said. “The impacts are not gender-neutral; as the primary users, managers, and stewards of natural resources, women feel the consequences first.”

Normal, căldurile afectează mai tare femeile decît pe bărbați. Sau… mă rog, invers. Naiba știe. Naiba și Nancy.